FLINT MAX 75 WG 
Fungicid cu acţiune sistemică şi mesostemică pentru combaterea făinării şi putregaiului negru la viţa de vie şi a făinării la morcov
MOD DE ACȚIUNE
Flint Max este un produs cu spectru larg de acțiune. Trifloxistrobin, din grupa chimică strobilurine, are acțiune preventivă și activitate mesostemică.
Este puternic absorbit de stratul ceros al frunzelor, fiind rezistent la spălarea prin precipitații. Se redistribuie pe suprafața foliară, asigurând protecția suplimentară pe suprafețele limitrofe netratate și deopotrivă în interiorul țesuturilor prin activitatea translaminară. Sunt afectate atât stadiile timpurii, cât și stadiile târzii de dezvoltare ale ciupercilor patogene. Tebuconazol, produs cu acțiune sistemică, constituie un partener foarte eficient.
La scurt timp după tratament, el pătrunde în părțile aeriene și este distribuit în interiorul țesuturilor, blocând extinderea ciupercii. Flint Max este un produs deosebit de activ și foarte bine adaptat pentru utilizare în strategiile antirezistență.
MOD DE UTILIZARE
Cultura: viţa de vie
Dăunator: Făinare (Uncinula necator), Putregaiul negru (Guignardia bidwelli)
Doza de utilizare: 0,16 kg/ha în 1000 l apă
Se recomandă aplicarea a 1-3 tratamente preventive, atât înainte cât şi după înflorit, în alternanţă cu produse din grupe chimice diferite.
Perioada de acoperire este de 10-14 zile în funcţie de condiţiile climatice şi presiunea de infecţie.
Cultura: morcov 
Dăunator: Făinare (Erysiphe umbelliferarum)
Doza de utilizare: 0,3 kg/ha în 1000 l apă
Se efectuează 1-3 tratamente începând cu primele semne de atac.
COMPATIBILITATE
Flint Max 75 WG nu este compatibil cu produsele foarte alcaline (pe bază de cupru sau sulf) și cu cele foarte acide. Pentru orice combinație se va face un test de compatibilitate fizico-chimică.
Bayer



Recenzii
There are no reviews yet