Alegerea materialului săditor
Indiferent dacă optați pentru plantarea manuală, semimecanizată sau mecanizată, alegerea materialului săditor este la fel de importantă. Având în vedere faptul că o plantație pomicolă are o perioadă de rodire de 25-30 ani, iar fructificarea începe după câțiva ani de la plantare, orice alegere greșită în privința materialului săditor va fi greu de remediat ulterior.
Alegerea speciilor și a soiurilor se face ținând cont de:
- condițiile climatice ale zonei și produsul care se dorește a fi obținut;
- prognozele cu caracter economic în funcție de indicele productiv al soiului;
- exploatarea plantației pomicole pe tot parcursul perioadei de vegetație.
Stabilirea polenizatorilor
După alegerea speciilor, soiurilor și portaltoiului, trebuie acordată o importanță deosebită stabilirii polenizatorilor.
Uneori, există anumite situații în care, deși pomii au înflorit, beneficiind de cele mai bune condiţii climatice și agrotehnice, nu au legat fructe.
Aceşti pomi care aparțin anumitor specii şi soiuri au nevoie să se polenizeze cu polen (fiind autosterile) de la alte soiuri pentru a lega fructe.
Un factor deosebit de important pentru asigurarea unor recolte mari şi de calitate superioară, care trebuie avut în vedere chiar de la înfiinţarea livezii, este distribuirea soiurilor în livadă pentru a asigura polenizarea reciprocă.
Prin cercetări s-a stabilit care este cel mai bun polenizator pentru fiecare soi şi care sunt efectele polenizării.
Pentru asigurarea unui efect maxim al polenizării dintre soiuri, trebuie respectate câteva reguli şi anume:
- soiurile să prezinte compatibilitate la polenizare;
Compatibilitatea soiurilor la polenizare se referă la capacitatea unui soi de pom fructifer de a poleniza un alt soi pentru a produce fructe. Această compatibilitate este crucială în cazul speciilor care nu se pot autopoleniza eficient, cum ar fi merii, perii și cireșii.
- soiurile să aibă aceeași perioadă de înflorire;
Este esențial ca soiurile polenizatoare și soiul de bază să înflorească în același timp, astfel încât polenizarea să fie posibilă. Dacă perioada de înflorire nu este sincronizată, fructificarea va fi redusă sau chiar inexistentă.
- distanţa dintre soiul de bază şi soiul polenizator să nu fie prea mare;
Distanța mică între soiul principal și polenizator este importantă pentru a facilita transportul polenului, fie prin intermediul albinelor, fie al vântului. Cu cât distanța este mai mare, cu atât eficiența polenizării scade, deoarece polenul nu ajunge la timp sau în cantitate suficientă la florile ce trebuie polenizate.
- polenizarea se realizează cu ajutorul insectelor şi vântului;
Insectele joacă un rol crucial, mai ales în cazul speciilor de pomi fructiferi care nu se bazează doar pe polenizarea anemofilă. Ele pot transporta cantități mari de polen pe distanțe scurte și asigură o polenizare uniformă.
- pentru o bună polenizare sunt necesare minimum două familii de albine la hectar;
Acest standard este frecvent menționat în practici horticole pentru a asigura o polenizare corespunzătoare într-o livadă de dimensiuni mari.
– pentru protejarea albinelor/bondarilor în perioada înfloritului, se recomandă să nu se realizeze stropiri cu insecticide, iar dacă acestea se execută, se vor folosi insecticidele care nu afectează albinele/bondarii (exemplu: Mavrik 2F).
– la începutul înfloritului se poziționează stupiii (de albine sau bondari) în livadă: în imediata apropiere a livezii sau chiar în mijlocul acesteia cu scopul de a reduce distanțele pe care insectele trebuie să le parcurgă.
Stabilirea distanței de plantare
Atât toamna, cât și primăvara, înainte de plantarea propriu-zisă, trebuie stabilită distanța de plantare. Distanțele de plantare diferă în funcție de speciile care se plantează, iar în cadrul speciei de la un soi la altul și de portaltoi în funcţie de vigoarea acestora şi de capacitatea lor de ramificare.
Pentru a ști de câți pomi avem nevoie pentru viitoarea plantație, împărțim suprafața totală a terenului de plantat (lungime x lățime) la distanța de plantare (distanța între rânduri x distanța între pomi).
Tipuri de plantare
Plantarea manuală
După ce a fost stabilită distanța între rânduri și între pomi, se realizează pichetarea terenului. Aceasta constă în marcarea locului unde se vor face gropile pentru plantarea pomilor și se realizează cu ajutorul picheților (țărușilor).
Executarea gropilor
Pentru a nu se pierde umiditatea acumulată în sol, în pământul desfundat, gropile se execută cu puțin timp înainte de plantare sau chiar în ziua respectivă. Dimensiunile recomandate ale gropilor sunt de 50 cm x 50 cm x 60 cm.
După săparea gropilor, 2/3 din pământul rezultat este amestecat cu gunoi de grajd bine fermentat, după care este reintrodus în groapă. Gropile se săpă manual, cu ajutorul hârlețului.
Pământul rezultat la săparea manuală a gropilor în teren nedesfundat se separă, urmând ca umplerea gropilor la plantare, în zona rădăcinilor pomilor, să se facă cu cel mai fertil pământ disponibil.
Pregătirea materialului săditor
Pentru a preveni deshidratarea pomilor, scoaterea din stratificare, distribuirea în teren și plantarea trebuie efectuate cât mai rapid. Este esențial să se acorde o atenție deosebită transportului și manipulării pomilor, pentru a evita deteriorarea mugurilor, în special în zona de proiecție a coroanei (50-80 cm).
Înainte de plantare, rădăcinile pomilor trebuie să fie fasonate corespunzător. Aceasta include:
- Scurtarea rădăcinilor, cu eliminarea celor rupte, rănite sau mucegăite.
- Rădăcinile principale trebuie lăsate cât mai lungi, în timp ce rădăcinile secundare se scurtează cu aproximativ o treime din lungime, iar cele subțiri la 1-2 cm sau rămân intacte.
Tăierile se vor efectua perpendicular pe axul rădăcinilor, pentru a minimiza dimensiunea rănilor.
Pentru stimularea activității rădăcinilor și creșterea gradului de prindere, se recomandă scufundarea rădăcinilor timp de 6- 8 h în soluție de ALGAREN 400 ml/hl + MAGIC P 300 ml/hl apă.
Tehnica de plantare
Pomii se plantează cu punctul de altoire la aproximativ 3-5 cm deasupra nivelului solului, așezându-se pe un mușuroi de pământ realizat în mijlocul gropii de plantare.
Lucrarea se realizează de către o echipă formată de obicei, din două persoane. Una fixează şi ţine pomul în poziţie verticală în mijlocul gropii de plantare şi la adâncimea corespunzătoare, iar cealaltă trage pământ provenit din stratul fertil al solului, bine mărunţit şi reavăn, în jurul rădăcinilor.
Pomul trebuie scuturat ușor pentru a permite pământului să pătrundă printre rădăcini și pentru a evita formarea spațiilor goale. Rădăcinile se acoperă cu un strat de 5-10 cm de pământ, iar solul se tasează ușor în jurul pomului, pornind de la marginea gropii spre interior. Este important să nu se taseze excesiv, pentru a permite o bună aerare a solului.
Plantarea semimecanizată
Diferența între plantarea manuală și cea semimecanizată constă în modul de executare a gropilor: la plantarea manuală se folosește hârlețul, iar la plantarea semimecanizată motoburghiul/burghiul montat pe excavator sau tractor.
Săparea cu hârlețul este mai lentă și se folosește, de obicei, pe suprafețe mici. Motoburghiul/burghiul montat pe excavator sau tractor, în schimb, reduce semnificativ timpul de execuție, fiind potrivit pentru plantațiile de mari dimensiuni.
Plantarea mecanizată
Plantarea mecanizată a pomilor fructiferi se realizează cu o mașină de plantat echipată cu GPS, reprezentând una dintre cele mai avansate și precise tehnologii utilizate în livezi. Această metodă asigură o eficiență ridicată și un nivel înalt de precizie, fiind ideală pentru livezile intensive și superintensive.
Lucrarea se realizează de către o echipă formată de obicei din patru persoane:
- un mecanizator ce va avea sarcina să aplice comenzile necesare sistemului electronic de ghidare a mașinii, aflat în cabina tractorului;
- doi operatori care vor deservi mașina de plantat cu pomi fasonați;
- un operator care va verifica respectarea parametrilor impuși (pomul să fie bine fixat în pământ, să completeze, dacă este cazul, cu pomii ce au fost omiși spre a fi plantați).
UDAREA POMILOR
Prima udare după plantarea pomilor fructiferi este esențială pentru succesul prinderii acestora, deoarece creează condițiile optime pentru hidratarea rădăcinilor, eliminarea golurilor de aer și reducerea stresului provocat de transplantare. Deși sistemele de irigații prin picurare sunt excelente pentru întreținerea plantațiilor pe termen lung, ele nu pot înlocui importanța udării manuale imediat după plantare.
De ce udarea pomilor imediat după plantare trebuie realizată manual?
- Distribuirea uniformă a apei la baza fiecărui pom
Sistemele de irigații prin picurare sunt concepute pentru a furniza apă într-un mod constant, fie la suprafață (prin intermediul furtunului de picurare montat pe sârma portantă a sistemului de susținere), fie subteran (când furtunul de picurare este îngropat în pământ).
- Sistemul de irigații prin picurare, la suprafață, distribuie apa localizat, doar în zona picurătorilor. În cazul pomilor abia plantați o parte dintre rădăcini pot rămâne uscate, ceea ce afectează prinderea pomului.
- Sistemul de irigații îngropat: În cazul pomilor abia plantați, rădăcinile sunt poziționate superficial în zona gropii de plantare. Prin acest sistem de irigații, există posibilitatea ca apa să fie distribuită sub nivelul majorității rădăcinilor tinere, lăsând stratul superior uscat și insuficient hidratat.
În schimb, udarea folosind hidroburul și cisterna permite distribuirea apei direct la baza pomului, permițând rădăcinilor să absoarbă imediat apa necesară, fără pierderi cauzate de evaporare sau infiltrație inutilă în zonele din jur. Acest lucru poate fi maximizat de realizarea copcilor în jurul pomilor. Rădăcinile au o capacitate limitată de a absorbi apa din sol, motiv pentru care este esențial ca aceasta să ajungă direct la zona activă.
- Eliminarea golurilor de aer și compactarea naturală a solului
După plantare, inevitabil se formează goluri de aer între sol și rădăcini. Acestea afectează prinderea pomilor deoarece:
- Împiedică contactul direct dintre rădăcină și sol, reducând absorbția apei și nutrienților.
- Pot favoriza deshidratarea rădăcinilor, mai ales dacă stratul superior al solului rămâne uscat.
Prin udare manuală, apa aplicată abundent și direct la baza pomului compactează solul în mod natural.
- Verificarea drenajului solului
Prima udare este și un moment important pentru a evalua capacitatea de drenaj a solului. Dacă solul nu drenează bine, apa poate stagna, ceea ce duce la asfixierea rădăcinilor. Udare abundentă permite observarea imediată a eventualelor dificultăți de drenaj, oferind șansa de a le corecta.
În concluzie, recomandăm udarea imediat după plantare folosind hidroburul și cisterna deoarece:
- Asigură distribuirea uniformă și completă a apei la baza fiecărui pom.
- Elimină golurile de aer și compactează natural solul.
- Hidratează rădăcinile pe toată suprafața lor.
- Permite verificarea capacității de drenaj a solului.
- Stabilește condițiile optime pentru prinderea rapidă a pomilor.

