Butași viță de vie Muscat Hamburg

Vița de vie Muscat Hamburg – acest soi de struguri de masă poate fi folosit și pentru a face vinuri spumante sau sucuri de fructe.

Muscat de Hamburg este o varietate de struguri rezultată din încrucișarea varietăților Muscat d’Alexandrie și Trollinger (soi cunoscut și cu numele Frankenthal).

Încă nu este clar dacă includerea numelui orașului Hamburg în denumirea acestui soi s-a datorat faptului că îmbutelierea vinului bazat pe această varietate a fost atestată prima oară în Hamburg, în 1836. Din Hamburg, vinul din struguri Muscat de Hamburg a devenit popular în Anglia începând din 1860.

Caracteristici ampelografice:

Mugurele are o densitate mare, frunză cu 3 sau cu 5 lobi, cu sinus pețiolar deschis, iar ciorchinele este mediu.

Strugurii sunt mari, rămuroși, cu ramificațiile secundare foarte dezvoltate. Pedunculul este lung și erbaceu, la fel și restul ciorchinelui. Boabele sunt mari, cărnoase, crocante, cu gust puternic de muscat și acoperite cu un strat gros de pruină.

În cultură se întâlnesc două biotipuri de Muscat de Hamburg: un biotip cu boabe sferice, ușor ovale, colorate uniform în negru-albăstrui, considerat cel mai valoros, și altul cu boabe elipsoidale, colorate neuniform în roșu-violaceu, mai puțin valoros.

Caracteristici agrobiologice:

În România soiul Muscat de Hamburg este cultivat pe o suprafață de aproximativ 2.900 hectare. În condițiile eco-climatice din România, maturarea strugurilor se realizează cu 10-15 zile după Chasselas doré (soi de epoca a IV-a).

În sudul țării, maturarea strugurilor începe încă pe la finele lunii august, iar în podgoriile subcarpatice în tot cursul lunii septembrie. Producțiile obținute sunt mijlocii (10-14 t/ha), din care 60-70% reprezintă producția marfă.

Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc este redusă , după care boabele se zbârcesc și pierd din aromă.

La maturarea deplină, strugurii acumulează cantități mari de zahăr (160-170 g/l), aciditatea rămâne echilibrată (4,5-5,5 g/l H₂SO₄), încât strugurii sunt vinificabili, obținându-se vinuri ușoare de masă.

Preferă solurile fertile medii și sistemele spalier sau pergolă.

Perioada de maturare:  1-15 septembrie.

Recolta: 10-14 t/ha.

Rezistența: Sensibil la mucegai pudră. Datorită cojii subțiri, nu rezistă la transportul pe distanțe mari.

Instrucțiuni de plantare:

La noi în țară este generalizată plantarea viței de vie primăvara, în lunile martie-aprilie, când temperatura solului este de 8-10 °C, la adâncimea de 40-50 cm, dar este posibilă și până în luna iunie pe solurile grele cu exces de umiditate care se încălzesc mai greu.

În zonele sudice, mai secetoase, pe terenuri bine drenate plantarea se poate realiza din toamnă, dar trebuie încheiată până la venirea înghețului. Prin plantatul de toamna, vița pornește în vegetație mai devreme.

Pregătirea terenului este crucială înainte de plantarea propriu-zisă a viței de vie.

După ce terenul a fost pregătit în prealabil, urmează pichetatul și săpatul gropilor. Pichetarea înseamnă marcarea locului pe care îl va ocupa pe teren fiecare butaș de viță de vie.

Gropile – care trebuie săpate cu puțin timp înainte de plantare – vor avea un diametru cuprins între 35 și 40 de centimetri, cu o adâncime de 50 de centimetri. Între rândurile de viță de vie plantate se va lăsa o distanță de 1,5-2 metri. Între butașii așezați pe rând, trebuie să existe o distanță de minimum 1-1,4 metri.

Urmează pregătirea viței de vie în vederea plantării.

Odată ce plantele au fost pregătite, urmează fasonarea – rădăcinile vor fi scurtate la 8-10 centimetri, iar cordițele la 3-4 ochi. După fasonare, se efectuează parafinarea și mocirlirea vițelor, plantarea propriu-zisă, fertilizarea, udarea (fiecare viță se udă cu aproximativ 10 litri de apă), umplerea gropilor cu pământ și mușuroirea (dacă plantarea se realizează toamna).