Butași viță de vie Galbenă de Odobești
Galbena de Odobești este un soi românesc de struguri, care se cultivă în sudul Vrancei. Aceeași denumire o poartă și vinul slab alcoolic, cu aciditate plăcută, sec, băubil, vioi, produs din acest soi de struguri. Se consumă ca vin tânăr, în primul an de viață. Din Galbena de Odobești se obțin și vinarsuri de calitate.

Caractere ampelografice: Galbena de Odobești se recunoaște ușor după frunze. Acestea sunt întregi sau trilobate, iar nervurile principale sunt de culoare roșie-violet la baza frunzei. Galbena de Odobești este un soi autofertil și de aceea poate fi cultivat în plantații mari și pure. Galbenă de Odobești este un soi viguros. Lăstarii acestui soi pot crește din primăvară până în toamnă 3-4 metri și chiar mai mult. Coacerea strugurilor se desăvârșește în cursul lunii septembrie și în prima parte a lunii octombrie. Strugurii sunt aripați, cilindro-conici cu boabe dese, rotunde care au mărime mijlocie. Culoarea boabelor este în general galbenă cu tentă ruginie pe partea expusă la soare. Strugurii sunt mijlocii spre mari, greutatea lor ajungând până la 350 g. Interesant de menționat este că boabele diferă ca greutate. La cules, strugurii acumulează în medie 160–180 g/l zaharuri și prezintă o aciditate totală destul de ridicată cuprinsă între 4,5 și 6,0 g/l.

Perioada de înflorire: medie-târzie.
Perioada de maturare: 15-31 septembrie.
Producție: 16-20 t/ha.
Rezistență: Planta este foarte sensibilă la mucegai, putregai şi secetă, în schimb este rezistentă la temperaturile scăzute de iarnă (-18°C/-0.4°F)
În România, soiul Galbena de Odobești se cultivă în podgoria Panciu şi, în general, în podgoriile din sudul Moldovei, dar este întâlnit şi în Muntenia, îndeosebi în podgoria Dealu Mare.
Instrucțiuni de plantare:
La noi in tara este generalizată plantarea viței de vie primăvara, în lunile martie-aprilie, cand temperatura solului este de 8-10 °C, la adancimiea de 40-50 cm, dar este posibilă și până în luna iunie pe solurile grele cu exces de umiditate care se incalzesc mai greu.
In zonele sudice, mai secetoase, pe terenuri bine drenate plantarea se poate realiza din toamna, dar trebuie incheiata pana la venirea inghetului.Prin plantatul de toamna, vita porneste in vegetatie mai devreme.
Pregatirea terenului este crucială inainte de plantarea propriu-zis a vitei de vie.
După ce terenul a fost pregătit in prealabil, urmează pichetatul și săpatul gropilor. Pichetarea înseamnă marcarea locului pe care îl va ocupa pe teren fiecare butaș de viță de vie.
Gropile – care trebuie săpate cu puțin timp înainte de plantare – vor avea un diametru cuprins între 35 și 40 de centimetri, cu o adâncime de 50 de centimetri. Între rândurile de viță de vie plantate se va lăsa o distanta de 1,5-2 metri. Între butașii așezați pe rând, trebuie să existe o distanță de mimimum 1-1,4 metri.
Urmează pregătirea viței de vie în vederea plantării.
Odată ce plantele au fost pregătite, urmează fasonarea – rădăcinile vor fi scurtate la 8-10 centimetri. După fasonare, se efectuează parafinarea si mocirlirea vițelor, plantarea propriu-zisă, fertilizarea, udarea (fiecare viță se udă cu aproximativ 10 litri de apă), umplerea gropilor cu pământ și mușuroirea (dacă plantarea se realizează toamna).






Altan Duagi (proprietar verificat) –
Idem
FLORIN-PAUL BARAN (proprietar verificat) –
A fost ,ok.