Păr Williams roșu este un pom fructifer autosteril, originar din SUA, identificat în anul 1938. Este un soi de păr de vară-toamnă. Polenizatori: Conference, Abate Fetel. Pomul prezintă vigoare mare și are coroană aplatizată, este un soi rezistent la îngheț, boli și dăunători.
Frunzele sunt semi-lucioase cu o forma ovata-alungită și ascuțită în nuanțe de verde închis. Florile sunt albe, mici, parfumate formate din 5 sau 6 petale. Fructul este de mărime mijlocie sau mare, având coaja ușor ondulată, de culoare brun roșcată, subțire, având o greutate medie de 180-200 g. Coloratura este instabilă în funcție de condițiile climatice. Pulpa este albă, zemoasă, fondantă, parfumată, dulce acrișoară, fără sclereide. Perioada de recoltare 15 August-15 Septembrie.
Instrucțiuni de plantare pomi fructiferi:
- se poate cultiva pe aproape orice tip de sol
- distanța între rânduri trebuie să nu fie mai mică de 4 x 4 m/4 x 3 m, pentru a asigura spațiul de lumină necesar. Pe solurile cu fertilitate naturală ridicată, distanțele de plantare trebuie mărite, deoarece pomii cresc mai voluminoși.
- groapa de plantare să fie potrivită pentru rădăcini aprox. 60 x 60 cm
- fasonarea rădăcinilor se face pentru împrospătarea secțiunii la rădăcinile de schelet mai groase de 3 – 4 mm, rădăcinile subțiri, se scurtează la 1-2 cm, iar cele uscate se pot suprima de la bază, pentru a stimula apariția altora noi.
- se mocirlesc rădăcinile pentru stimularea de noi rădăcini și vindecarea celor rănite, se plantează imediat, să nu se usuce pe rădăcini.
- se așeaza pomul cu rădăcinile răsfirate în gropile făcute anterior astfel încât altoiul să rămână deasupra solului și se pune pământ mărunțit.
- se scutură ușor pomul pentru ca pământul să pătrundă bine între toate rădăcinile, se tasează, apoi continuăm să punem pământ și tasăm până ajungem la nivelul solului.
- se udă, se tasează apoi se face un mușuroi larg în jurul trunchiului pentru a proteja rădăcinile de ger.
Important: dacă toamna nu s-a făcut tăierea de formare a coroanei atunci primăvara pomii fructiferi se scurtează la înălțimea de 60-80 cm, de la nivelul altoiului pentru a se evita creșterea excesivă a pomului.


Danciu Cristi –
Am cumpărat atât astă toamnă, cât și în această primăvară.
Toți pomii s-au prins.
Foarte mulțumit.
Anamaria Hutan (proprietar verificat) –
Nu am primit comanda